Vom vorbi, în cele ce urmează, despre separarea pe sexe, ca element esențial al dezvoltării pe baza polarității la nivel energetic subtil. De asemenea, vom discuta despre mitul androginului, însă nu așa cum îl găsim la Platon, ci din perspectiva unei ființe cu acces la lumea suprasensibilă.

Am mai vorbit până acum, atât în cadrul conferințelor noastre, cât și pe forumul jocului realității, despre momentul separării pe sexe și despre impactul acesteia în dezvoltarea omului. Vom lega acum lucrurile între ele, astfel încât să înțelegem mult mai bine perioada noastră androgină (cea de dinaintea separării pe sexe), perioada de acum și perioada care va urma. Așa vă va fi mai ușor să înțelegeți de ce am afirmat că peste mult timp, femeile nu vor mai naște copii. Nu puteam purta discuția aceasta la momentul respectiv, fiindcă o serie de lucruri trebuiau spuse, înainte de a putea aborda corect subiectul.

Separarea pe sexe, putem spune că este ceva recent, dacă luăm în calcul întreaga istorie de dezvoltare a omului. Ea (separarea pe sexe), începe către finalul perioadei lemuriene și se încheie în partea de mijloc a perioadei atlantene. În zilele noastre, reminiscențe din perioada anterioară separării pe sexe încă mai există, rar, sub forma hermafroditismului.

Pentru a putea înțelege necesitatea separării pe sexe în istoria omului, și pentru a face o corelare cu perioada în care aceasta a avut loc, trebuie să înțelegem mai întâi cum funcționa reproducerea în perioada lemuriană de început. În această perioadă, densitatea corpului uman era foarte mică, în comparație cu cea din perioada atlanteană. Corpul fizic, la acel moment, avea o densitate apropiată de cea a gazelor (în perioada atlanteană, densitatea corpului se va apropia de cea a lichidelor). În aceste condiții, reproducerea se făcea printr-un amestec de gaze și nu în plan fizic, ci în plan eteric. Două ființe umane din perioada lemuriană, pentru a se reproduce, era suficient să “treacă unele prin altele”. O serie de substanțe intrau în combinație, iar rezultatul era un alt corp cu densitate rarefiată, apropiată de cea a gazelor, capabil să “găzduiască” o ființă umană subtilă, aflată în planul astral. Ca o paranteză, faptul că sperma este lichidă, ține de legătura noastră, încă existentă, cu perioada atlanteană, când corpul uman avea o densitate asemănătoare cu cea a lichidelor. La ființele din prima parte a perioadei atlanteene, nu putem vorbi despre lichide seminale, ci de gaze cu rol de reproducere – dar, pentru a avea o imagine corectă, trebuie să înțelegeți că în prima parte a perioadei atlanteene, reproducerea, încă se mai făcea “dincolo”, adică în planuri subtile, și nu aici, în plan fizic.

Pentru ca reproducerea să poată fi mutată din lumea subtilă în plan fizic, a fost necesară, pe lângă separarea pe sexe, o transformare a substanțelor cu rol de reproducere, de la o densitate a gazelor, la o densitate lichidă (sperma, plus alte fluide care înlesnesc reproducerea).

Finalul perioadei lemuriene și începutul perioadei atlanteene, corespunde cu formarea unui corp fizic mai dur, alcătuit dintr-o aglomerare densă de molecule. Tot acest lucru, coincide, printre altele, și cu “căderea omului în păcatul originar”. Când Adam și Eva constată că erau goi, acest lucru se referă la împărțirea omului pe sexe, iar cele două pedepse date de Dumnezeu, respectiv, nașterea în chinuri, pentru Eva, și obligația lui Adam de a-și asigura hrana cu sudoarea frunții, se referă la următoarea perioadă de evoluție a omului, nu la pedepse luate ad-literam. Lucrurile se traduc astfel: la separare pe sexe, o parte s-a specializat în multiplicarea prin naștere (pedeapsa primită de Eva), în timp ce o parte s-a specializat în asigurarea de hrană pentru menținerea în viață a produșilor umani rezultați (pedeapsa pentru Adam).

În tezele Sfântului Augustin, găsim foarte bine ilustrate aceste lucruri, împreună cu afirmația că Dumnezeu a permis acest rău, pentru a produce un bine cât mai mare (nașterea lui Hristos). Aceleași idei, le regăsim, mai târziu, la Leibniz, sub forma conceptului de “felix culpa”.

Omul nu își putea continua evoluția ca ființă androgină, iar motivul este următorul: reproducerea mutată în plan fizic, a permis separarea polarităților la nivelul corpurilor subtile, lucru care, mai tarziu, a facut posibilă crearea sinelui individual, prin lucrarea lui Hristos. Astfel, după împărțirea pe sexe, bărbatul a dezvoltat, în plan fizic, energie predominant pozitivă (+), iar în planul subtil imediat următor (planul eteric), energie negativă (-), în timp ce femeia a dezvoltat energie predominant negativă (-) în plan fizic și energie predominant pozitivă (+) în planul eteric. Acest lucru explică de ce femeia este capabilă să poarte în pântece un copil.

Energia preponderent pozitivă, de pe planul subtil imediat următor, și care se manifestă, aici, în plan fizic, sub forma unui control și a unei maturități a centrului sexual (svadhisthana), permite nașterea.

Să discutăm, acum, despre cicluri de evoluție umană, pe sexe. După perioada separării (sau a marii scindări, așa cum o denumesc jucătorii), partea specializată pe reproducere (partea feminină) a evoluat mult mai rapid decât cea specializată pe procurarea de hrană, respectiv tatonarea și dominarea mediului înconjurător (partea masculină). Lucrurile au decurs astfel, datorită faptului că primul pas al acestui demers, era acela al mutării reproducerii și a nașterii din plan subtil în plan fizic, proces care a fost dirijat din suprasensibil (în special, aceasta este o lucrare care ține de spiritele formei). O bună parte din timp, partea “masculină”, lipsită de asistență din partea entităților din lumea suprasensibilă, a evoluat mai lent.

Acest proces a continuat pentru mult timp, mai precis, până în partea finală a perioadei atlanteene, când partea masculină începe să fie ghidată din suprasensibil (de către heruvimi și îngeri), în timp ce partea feminină se va dezvolta mai lent, până în jurul anului 1700 după Hristos. Așa se explică îndemnul ca femeia să asculte de bărbat, cu precizarea că acest lucru a fost valabil până în jurul anului 1700 după Hristos.

Acum, ne aflăm într-o perioadă în care, iarăși, bărbatul va evolua mai lent, iar femeia va evolua din punct de vedere spiritual, într-un ritm accelerat, de data asta nu sub influența ființelor din lumea suprasensibilă, ci sub influența sinelui individual (a lucrării lui Hristos). Nu putem spune, așadar, că ființa umană redevine androgină, însă putem spune că păcatul originar, poate fi, pentru prima dată, iertat – lucrarea lui Hristos face posibil acest lucru. Iar dacă Eva “a greșit”, acum are, în sfârsit, posibilitatea să repare greșeala.

Să vedem, acum, cu ce s-au ales oamenii din împărțirea pe sexe. Evident, lucrurile care țin de zona subtilă sunt mai greu de observat, de către cei care nu au o cunoaștere suprasensibilă. Însă, sunt câteva observații care merită să fie menționate.

Pentru a înțelege cum au evoluat bărbații și femeile în perioada atlanteană, va trebui să ne folosim, din nou, în lipsa unui acces la înscrierile din Akasha, de propria imaginație. Cu puțină atenție și implicare, veți vedea că imaginația poate atinge, în anumite circumstanțe, realități pe care logica sau rațiunea nu reușesc să le atingă.

Vom descoperi în înscrierile akashice din acea perioadă, o femeie foarte evoluată din punct de vedere spiritual în comparație cu bărbatul. În acele vremuri, femeia avea o legătură profundă cu natura. Să presupunem că venea primăvara – în acele momente, primăvara se revărsa în sufletul femeii, invadând-o și transmițându-i informații prețioase despre ciclurile naturii, despre reproducere, despre fertilitate, despre proprietățile binefăcătoare ale plantelor, despre fenomene ale naturii și, per-ansamblu, despre Divinitate. Tot în acea perioadă, bărbații erau capabili doar să asigure hrana, “atrofiați” pe anumite zone, comparativ cu femeile, însă dezvoltați pe partea de obținere a hranei prin: percepția cu o mai mare acuratețe a obiectelor în spatiu tridimensional, eficiența legată de prognozarea mișcărilor în spațiu (baza a dezvoltării rațiunii de mai târziu), precizie în executarea anumitor mișcări, acumularea informațiilor legate de ciocniri, deformări, distrugere/moarte.

Până la finalul perioadei atlanteene, bărbații comunicau cu natura exclusiv prin intermediul femeilor. Femeia nu numai că era capabilă să simtă în ea ciclurile naturii, fenomene meteorologice și menținea un contact permanent cu lumea suprasensibilă, însă putea să și transmită acest lucru bărbatului. El înțelegea că femeia are acces la zone la care el nici nu poate spera să aiba acces și, în consecință, primea cu respect și venerație, cunoașterea oferită de aceasta. O lungă perioadă a mai fost păstrat obiceiul de venerare a calităților acestor femei deosebite, lucru care se estompează, odată cu scăderea influenței exercitată de Grecia antică.

După perioada atlanteană, în perioada “nouă” sau “perioada noastră”, evoluția femeii a stagnat într-un anumit sens, iar bărbații au început să se dezvolte din punct de vedere spiritual, asistați de ființe din suprasensibil (heruvimi și, mai târziu, îngeri). Rezultatul acestei dezvoltări se manifestă, acum, cu precădere în plan social, sub forma statului de drept, a drepturilor omului, a protecției sociale și a religiilor.

Ar fi interesant să observați că femeia a rămas imună la religiile bărbaților, până la venirea lui Hristos. Ea mima foarte bine ritualurile și crezurile religioase inventate de aceștia, însă, în interior, femeia a fost (și este) o fire non-religioasă, în sensul acceptat de bărbați. Femeile nu cred o iotă din religiile și regulile inventate de bărbați, însă s-au ferit totdeauna să afirme deschis acest lucru, de teama consecințelor. Abia după venirea lui Hristos, datorită lucrării acestuia la sinele individual, femeile își încep iarăși evoluția, în timp ce bărbații vor rămâne din nou, o perioadă de timp, pe loc. În acest context, ei se vor opune, la început, violent, schimbărilor în plan social pe care le vor face femeile, apoi, din ce în ce mai rar, până când, la final, vor rămâne doar cu o mică nostalgie legată de aparatul social din trecut, cu tot ceea ce include acesta: protecție socială, ierarhii, stat de drept și religie, dar și războaie, conflicte, certuri.

Să observăm, pe finalul discuției, câteva lucruri: de fiecare dată, când evoluăm pe o parte, involuăm pe altă parte. Am arătat mai sus că în următoarea perioadă, femeile vor evolua accelerat, iar bărbatii vor “bate pasul pe loc”. Am mai arătat, de asemenea, că evoluția aparatului social, va fi condusă în viitor de femei și că își va avea baza în cunoașterea sinelui individual (a lucrării lui Hristos). Toate bune și frumoase, dar oare ce va involua, în tot acest timp? Observațiile făcute în suprasensibil arată că pe măsura ce femeia lucrează la cunoașterea sufletului individual (proces care are și el, mai multe părți, pentru că, vedeti, acum, el coincide cu dezvoltarea orgoliului la femeie), se atrofiază capacitatea de a naște. De fapt, mulți constată, cu surprindere, că pe măsura ce o anumită societate evoluează, femeile devin din ce în ce mai infertile, însă nu-și pot explica de ce se întâmplă acest lucru. Am arătat mai sus de ce este așa: reproducerea în plan fizic încă nu și-a atins apogeul. În următoarele mii sau zeci de mii de ani, pe măsura ce infertilitatea femeilor va crește, oamenii vor controla, aproape în totalitate, procesul reproducerii și al procreerii, tot în plan fizic, de data aceasta și cu mijloace fizice artificiale.

Multe mistere ale existenței, vor fi elucidate, cu această ocazie.