Pare curios, dar religia este și a fost folosită, mai mereu, fie pe post de cârjă, fie pe post de paravan.
Pe post de cârjă, atunci când încercăm să găsim alinare în aceasta, iar pe post de paravan, când vrem să-i manevrăm pe ceilalți, ori când ne manevrăm chiar pe noi înșine, prefăcându-ne că nu ne dăm seama
Şi totuși, religia autentică rămâne singura care oferă libertate omului. Calitatea omului trebuie să fie, însă, diferită, pentru a putea lasă religia autentică să facă parte din viață sa. Pentru a putea pătrunde pe tărâmul religiei autentice, este necesar ca omul să treacă prin diferite etape de maturizare.
A fi un om religios este o calitate care ține de individ. Religia autentică nu este proprietatea unei culturi sau a unei rase, ea ține doar de realitatea pe care individul o trăiește. La religia autentică se ajunge doar printr-o căutare autentică. Dar cine își bate capul să înceapă o căutare autentică? De obicei, dorim să-i auzim pe ceilalți cum ne vorbesc despre Dumnezeu, despre tot felul de lumi astrale, despre Yoga, despre Zen, despre Buddhism, îi ascultăm cu sufletul la gură încercând să prindem înțelesul din vorbele lor... și cam atât. Încercăm să fentăm realitatea, căutând să obținem rezultate pe baza experiențelor altora, imediat, fără să depunem vreun pic de efort. Totul trebuie să ne vină pe tavă, iar dacă nu ne vine totul de-a gata, începem să negăm experiențele celorlalți.
Aflăm asta doar la bătrânețe sau în caz de boală incurabilă, dar ce păcat că înțelegerea vine atât de târziu încât aproape că nu se mai poate face nimic. Am în minte două imagini: prima, într-un cimitir, o bătrânică plângea spunând că nu mai vrea să trăiască. Tot ce-a avut s-a dus, iar ceea ce i-a rămas a fost doar tristețe. Trecea printr-o depresie de câteva luni, nu mai mânca, nu mai avea nevoie de nimic de la viață. A două imagine, este cea a unui tânăr sau a unei tinere în căutare de afirmare. Nu condamn pe nimeni, dar priviți cu atenție acea fată sau acel băiat și încercați să o vedeți bătrână de mai târziu, roasă de boli și uitată de lume. Mă mânca limba să-i spun acelei bătrâne că este o mare proastă și că suferă pentru că și-a trăit viață fără a fi inteligentă, dar am tăcut, pentru că suferință ei era, acum, la bătrânețe, cât se poate de reală.
Este un mare norocos cel care își dă seama încă din tinerețe care este valoarea reală a acțiunilor pe care le întreprinde. Cel mai mare dar pe care viața ni l-a oferit, este că putem realiza că într-o zi vom muri. Asta dacă realizăm.
De câte ori nu trec oameni bolnavi pe lângă noi, bătrâni, de câte ori nu trecem pe lângă cimitire și nu ne gândim deloc că asta este viitorul nostru. Te rog să faci un test: ia o poză cu tine, cu soția și cu copiii tăi, mergi într-un cimitir și lipește-o pe o cruce, peste poza care există deja acolo. Apoi, fă câțiva pași înapoi și privește-o: acesta este viitorul tău. Fă asta timp de zece zile, după care revino la viața pe care o duci acum și vezi dacă mai reușești. Dacă nu mai reușești este bine, pentru că deja ai făcut primul pas pe drumul către religia autentică.
Religia autentică nu te face să-ți închipui că viață este roz, nu te unge cu creme fine, spunându-ți că ai un loc rezervat în Rai, unde vei putea să faci aceleași lucruri tâmpite pe care le faci acum. Viața îți pare o glumă proastă dacă te duce cât de cât capul, iar dacă ești cu adevărat un om deștept, înțelegi că oricât ai da vina pe Dumnezeu pentru modul în care lucrurile funcționează pe Pământ nu vei ajunge nicăieri. Neagă-l pe Dumnezeu, neagă orice religie exprimându-te frumos și în termeni filosofici, neagă orice experiență spirituală, neagă ce vrei tu, pentru că oricum existenței nu-i pasă de pretențiile tale! Dacă va deveni cât se poate de clar faptul că nimeni nu este responsabil pentru că exiști așa cum exiști acum și că singurul care poate face ceva în această situație ești tu, se va aprinde brusc un beculeț. Trebuie să ai grijă din acel moment că beculețul să nu se stingă. Acesta va fi al doilea pas făcut pe drumul către religia autentică
Dacă cei doi pași au fost făcuți, abia atunci omul este gata să caute. Până să se întâmple asta, orice muncă de-a sa va fi făcută degeaba. Cunosc oameni care merg la conferințe, se roagă, fac pelerinaje prin locuri sfinte, practică Yoga de zeci de ani și viața lor nu s-a schimbat. Iar calea pe care ei o urmează, oamenii pe care ei îi urmează nu au nici o vină. Singurii care greșesc sunt chiar ei: cei doi pași, despre care am vorbit, nu au fost făcuți.
Religia autentică nu îți apare neapărat prin rugăciune, meditație, exerciții Yoga, ci doar prin atenție și conștientizare, iar acestea pot fi practicate oriunde: la birou, acasă, în grădină, în parc, în piață... locul nu contează, ci atitudinea ta, căutarea ta reală. Prin asta nu spun că religia autentică nu poate apărea prin rugăciune, meditație sau prin exerciții Yoga, ci doar că, prin inconștiență, toate căile spirituale duc spre nicăieri.
Privește plantele, privește oamenii și animalele. Privește lumea din jurul tău cu ochii proaspeți și vei vedea cum totul se schimbă. Ascultă vântul, lasă gerul să-ți ciupească obrajii, privește norii de pe cer, calcă cu atenție și fii conștient la fiecare pas pe care îl faci, încearcă să înțelegi ce este religia autentică, indiferent cât timp va dura, indiferent de rezultat. Această este căutarea reală.