Întâi
de toate, vreau să știți că n-am deschis acest topic așa, că să
mă aflu în treabă; nu l-am deschis nici că să vă dați cu
părerea în legătură cu subiectul. L-am deschis pentru că am
motive serioase s-o fac și scopul nu este acela de a găsi adepți.
Așa cum mi-am văzut de treabă șapte ani și n-am mai scris nimic
aici, îmi pot vedea în continuare, încă șapte sau mai mult.
N-am
deschis acest topic nici cu scopul de a promova sistemul sau calea
noastră. E bine să afle oamenii că existăm, însă nu acesta este
scopul. Dacă vreau reclamă, într-o lună apar la tv și dacă spun
ce trebuie, devin foarte cunoscut, numai că sistemul nostru nu este
pentru toată lumea. Unii nici măcar nu-l înteleg sau îl confundă
cu altceva.
De
ce am deschis, totuși, acest topic? Fiindcă sunt lucruri care
trebuie spuse, lucruri pe care alții, deși le-au știut, ori n-a
fost momentul, ori n-au avut dorința, ori n-au considerat că e
util, ori n-au avut puterea să vorbească despre ele așa cum
trebuie. Sunt enorm de multe lucruri de spus și mi-aș dori să le
spun aici, numai să discutăm, că oamenii, fix pe subiect. N-am
pretenția să fiu crezut, dar aștept să discutăm, dacă se poate,
la modul decent. Eu voi face niște afirmații, voi veți fi de acord
cu ele sau nu, acest lucru e mai puțin important. Unde nu e clar
întrebați, unde nu sunteți de acord, spuneți, doar că acest
acord/dezacord, mi-aș dori să se bazeze pe experiențe proprii și
concluzii proprii, nu pe ce-a spus taica popa sau ce-a zis nu știu
ce maestru tibetan.
Scriu
despre accesul la lumea suprasensibilă, fiindcă din anul 2005, și
apoi, în anii care au urmat, oamenii au început, din ce în ce mai
des, să aibă acces la această lume. Lucrurile evoluează (sau se
transformă) continuu, iar anul 2004 a fost finalul unei etape. Eu am
spus încă dinainte de 2005 (unii dintre voi ați auzit asta de la
mine direct), că oamenii se vor schimba, că unii dintre ei vor
evolua accelerat, în timp ce alții vor involua accelerat. Acest
lucru se observă mai bine acum, în 2013, față de cum se vedea
acum 3 - 4 ani și Vă fi mai evident în anii care vor urma. Având
în vedere faptul că mulți dintre voi veți începe să intrați în
contact, vrând-nevrând, cu aceasta lume "suprasensibilă",
cred că e bine să aveți dinainte unele puncte de reper.
Ce
s-a schimbat începând cu 2005? S-au schimbat multe lucruri, am să
enumăr doar câteva dintre ele, urmând că pe parcurs, dacă vom
discuta ca oamenii, să aprofundăm. În primul rând, religia pe
stil vechi și-a început declinul. Într-o sută sau două sute de
ani, instituțiile religioase vor dispărea complet. E de datoria
noastră să ne gândim cu ce o înlocuim, iar asta e un subiect de
gândire la care merită să reflectăm. Religia devine mai degrabă
o chestiune personală și mai puțin una de grup sau de club. Omul
nou se identifică din ce în ce mai puțin, spre deloc, cu anumite
instituții religioase. În disperare de cauză și fiind conștient
de acest lucru, papa Francisc încearcă o cocomârlă prin care să
țină lucrurile cât de cât la linia de plutire. De altfel, fostul
papă, Ratzinger, un papă pe stil vechi, a înțeles (sau a fost
ajutat să înteleagă) că trebuie “să-și dea demisia” și să
facă loc altcuiva. Personal, îmi doresc ca papa Francisc sau alt
cleric, de orice natură, să poată transforma biserica, astfel
încât aceasta să reprezinte, pentru om, ceea ce a reprezentat
cândva, cu condiția să facă asta din interiorul bisericii
catolice, nu să oblige populația să rămână la fel ca în
trecut. Ortodocșii vor fi din ce în ce mai rari în următorii două
sute sau trei sute de ani, din cauza că la ei, tradiția este ceva
bătut în cuie. Nu poți separa ortodoxia de tradiție.
Un
alt lucru care s-a schimbat, este acela că dominația masculină din
plan social și nu numai, pălește, lumea începând din nou să fie
condusă de femei. Acest lucru s-a întâmplat de nenumărate ori în
trecutul nostru, este natural, firesc, este vorba despre un ciclu.
Ceea ce trebuie este să ne adaptăm cu toții la noile condiții și
să primim cum se cuvine, ceea ce va urma. Femeile vor avea un cuvânt
greu de spus, pe toate planurile, social, cultural, inclusiv
religios, câteva mii de ani de acum înainte sau poate și mai mult.
Aceste schimbări au început să se manifeste mai întâi, firav,
prin secolul XVIII, a suferit o explozie la începutul secolului XIX,
pentru a se stabiliza, încet-încet, în zilele noastre.
Un
al treilea lucru care s-a schimbat – și care va avea un impact
social/cultural destul de puternic – este cel legat de
“identitățile sexuale” ale oamenilor. Motivul pentru care apar
aceste schimbări, gen legalizarea căsătoriilor dintre persoane de
același sex ori adopții de copii în cupluri gay ș.a.m.d, au că
motiv reîntruparea masivă a sufletelor care au trăit în perioada
de glorie a imperiului roman. În acea vreme, după cum știți,
relațiile sexuale erau gândite cu totul altfel decât cele din
perioada creștină. Mai mult decât atât, în anii ce vor urma,
începe procesul de ameliorare a diferențelor de natură sexuală,
mai întâi în plan subtil, apoi din ce în ce mai mult, până când
schimbările se vor manifesta în plan fizic. Evident, se pot face
speculații nenumărate în legătură cu acest lucru, cert este
faptul că femeia n-o să mai poată da naștere copiilor în anii
care vor urma, tocmai pentru că evoluția acesteia, va închide
“breșa” creată în plan subtil, la momentul în care s-a produs
marea scindare, respectiv separarea pe sexe. Cumva, omul viitorului
nu va mai fi de sex masculin sau feminin, iar noțiunea de
femeie/bărbat, va fi cu totul alta, dar mă feresc să fac
speculații pe tema asta.
În
final, și cu asta închei (pentru moment), e vorba despre infuzia de
cultură și valori ale poporului chinez, care va năvăli (cultură)
ca un tsunami peste celelalte nații, combinându-se cu acestea în
cele mai diverse moduri, pe de o parte, împreună cu răspândirea
religiei islamice, mai ales în Europa Centrala și de Vest (pe
viitor va cuprinde și Europa de Est), pe de altă parte.
Cum obținem accesul la lumea suprasensibilă
Văd că unii oameni încă au impresia că sunt aici să vând ceva
marfă sau să-mi fac adepți, totuși, apreciez faptul că lucrurile
s-au mai calmat. Am spus din start că topicul nu este pentru toată
lumea. În consecință, oamenii au și vor avea atitudini variate în
ceea ce privește informația de aici. Unii vor considera că ceea ce
scriu este folositor, alții, dimpotrivă, că e inutil, plictisitor
sau chiar dăunător. Avem atitudini de toate tipurile pe aici, ceea
ce e firesc. Totuși, ochiul obișnuit cu lumea suprasensibilă,
vede, în spatele tuturor acestor atitudini, niște motive sau chiar
cauze. Atrag atenția asupra faptului că eu nu mă grăbesc absolut
deloc. E posibil ca după încă douăzeci de pagini, mulți să pice
de somn. Subiectul discutat e de-așa natură încât trezește
anumite persoane și le adoarme pe altele. Chiar dacă unora dintre
voi vă vine greu să credeți, pentru unii cititori, informațiile
de aici sunt folositoare.
Știința
actuală nu recunoaște multe lucruri care pentru omul din trecut,
erau evidente. Noi spunem că știința este cea care ne-a deschis
mintea și ne-a ușurat viața, lucru care, în mare măsură este
adevărat, însă ar trebui să fim conștienți de faptul că omul
din trecut, care avea un cu totul alt sistem de învățare, de
asimilare și de experimentare, avea propriile lui răspunsuri la
întrebări despre univers, mediu înconjurător, relații
inter-umane, cicluri ale naturii. Aceste răspunsuri erau de altă
natură decât cele furnizate de știință, pentru că întrebările
erau formulate altfel, iar mașina umană era cu totul diferită față
de cum este ea astăzi.
De
pildă, legea karmică și reîncarnarea nu sunt speculații. Ar fi
necesar să aveți trezită capacitatea de a retrăi ceea ce trăia
omul din trecut, pentru a vă face o idee despre cum au apărut
aceste teorii despre karma și reîncarnare. De exemplu, noi, cei de
azi, când vedem cum moare un om, vedem, eventual că se zbate pentru
câteva clipe, apoi “își dă duhul”. Omul din trecut, obișnuit
cu lumea suprasensibilă, simțea moartea cu mulți ani înainte că
ea să se producă în plan fizic, ba chiar se pregătea din timp
pentru acest lucru, iar când vedea moartea unui om, vedea efectiv
cum sufletul părăsește trupul.
Dacă
vrem să avem acces la lumea suprasensibilă, pentru început,
trebuie să eliminăm două genuri de atitudine: cea care consideră
că noi, cei de acum, suntem sarea și piperul planetei, în timp ce
oamenii din trecut erau proști, venerau vaci și spirite închipuite
ale naturii, în timp ce cealaltă atitudine, e cea care consideră
că omul de azi a decăzut, comparativ cu cel din trecut. Niciuna
dintre variante nu e corectă, fiindcă omul de azi nu seamănă prea
mult cu cel din trecut (există chiar și diferențe fizice între
omul de azi și omul vechi, lucru confirmat chiar de descoperirile
arheologice). În plan psihologic și subtil, însă, omul de azi a
câștigat anumite abilități și a pierdut altele, dar despre asta
vom vorbi pe parcurs.
Deocamdată,
e bine să rețineți faptul că sunt trei lucruri care ne împiedică
să avem acces la lumea suprasensibilă. Primul, este legat de modul
în care suntem noi obișnuiți să notăm șirul evenimentelor, pe
termen lung, al doilea este legat de faptul că nu cunoaștem la
modul profund legea karmica, iar al treilea, e legat de faptul că nu
legăm viața de zi cu viața de noapte.
Dintre
acestea trei, voi vorbi acum, despre primul, urmând ca pe viitor să
le luăm și pe celelalte două la zgârmat.
Evenimentele
din viața unui om, se desfășoară succesiv, când vorbim de
perioade scurte de timp. Așadar, considerând că într-o zi se
petrec trei evenimente notabile din viața cuiva, primul, la ora
9:00AM, al doilea, la ora 12:00AM și al treilea, la ora 3:30PM, în
memorie, ele vor fi stocate în ordine cronologică. E corect să le
notăm așa, iar noi, în general, cam același lucru îl facem toată
viața. Dar dacă aplicăm aceeași metodă, nu pe individ, ci pe
omenire, comitem o greșeală.
Mă
voi folosi de un exemplu, pentru a ilustra mai bine afirmațiile pe
care le fac. Mulți dintre noi vedem scene din al doilea razboi
mondial și parcă refuzăm să credem că așa ceva a fost posibil.
Poate că și voi, ca și mine, ați stat în compania unor bătrâni
care au participat la primul război mondial sau la al doilea, care
spuneau cu nonșalanță povești cu mâini amputate, carne crudă
zburând prin aer, gropi comune sau deportări prin Siberia, și ați
avut senzația că vouă niciodată nu vi s-ar "potrivi" să
trăiți așa ceva. Efectiv, ceva din voi refuză să creadă că ar
fi putut trăi acele evenimente. Acest lucru este de notat, fiindcă
cei care nu-și pot închipui, sub nicio formă, că ar putea trăi
acele evenimente, chiar nu le-au trăit și probabil că nici nu le
vor trăi vreodată, în viitor. Cei care au putut să declanșeze un
asemenea război și să trăiască sub acea teroare, fac parte
dintr-o altă generație de oameni, cu care noi n-avem nicio
legătură, trăim separați total de ei și evoluăm complet diferit
față de ei. Legea karmică a permis acelor oameni să treacă prin
ororile războiului, exact în forma în care a fost el, dar asta nu
înseamnă că acel război, de exemplu, are legătură cu generația
noastră sau că noi am fi, cumva, urmașii lor, altfel decât,
eventual, biologici (în cazul în care vorbim despre părinți care
au fost în al doilea război mondial). Dacă nu reușim să vedem
cum acționează karma și dacă nu cunoaștem în profunzime (nu din
cărți), cum renasc/revin oamenii, pe cicluri, nu vom putea deloc să
legăm faptele între ele.
Iată,
de ce, istoria, așa cum este ea construită azi, e greșită din
punct de vedere existențial. Ea notează un șir de evenimente
petrecute consecutiv, pe o anumită perioadă de timp. Tehnic este
corect, existențial este greșit, fiindcă nu se ține cont de
reîncarnările participanților la acțiunile pe care istoria le
notează. Acest mod de abordare, conduce omul către tot felul de
confuzii și îl menține în starea în care se află.
Dau
un exemplu, cu precizarea că nu vreau să jignesc pe nimeni. Nu știu
câți dintre voi ați citit Coranul sau ați avut curiozitatea de
a-l răsfoi. Probabil că după o simplă citire, veți rămâne
surprinși de diferența de abordare a problemelor existențiale,
când faceți o comparație între afirmațiile lui Hristos și cele
ale profetului Mahomed. Se vede destul de clar (ateii pot confirma
asta) că până și tehnic vorbind, învățăturile lui Hristos
emană ceva net superior, comparativ cu ceea ce emană învățăturile
lui Mahomed. Dar ochiul obisnuit cu lumea suprasensibilă, va
constata nu numai că nivelul spiritual al profetului Mahomed este
asemănător, mai degrabă cu cel al lui Ioan Botezatorul, ci și
faptul că întreaga religie islamică este mai veche decât cea
creștină, și că mesajul lui Hristos este, de fapt, “cuvântul
nou” de la Dumnezeu, deși, istoria notează că islamismul a
apărut după creștinism. Vă rog, luați și cititi câteva pagini
din Coran, apoi recitiți predica de pe munte. Veți avea senzația
clară că Mahomed s-a născut înainte de Hristos și nu invers.
Explicația
pentru acest lucru devine evidentă pentru cel care cunoaște legea
karmică și care observă ciclurile de reîncarnări.
Voi
continua discuția chiar de unde o las acum, după următoarele 20 –
30 de pagini de spam și de dat cu părerea.
Repet,
eu aici nu încerc să conving lumea, scriu pentru anumite persoane
care voit sau nevoit, au contact cu lumea suprasensibilă și nu și-o
pot explica. De răspuns, răspund la orice fel de întrebare, atâta
timp cât se conformează următoarelor criterii:
-
întrebarea este pornită din interesul de a afla la ce m-am referit,
nu în ideea de a vorbi discuții. Ca idee, nu sunt interesat să
satisfac tot felul de curiozități
-
întrebarea este chiar o întrebare, nu un dat cu părerea
-
întrebarea este formulată corect, în propoziții cu subiect și
predicat, nu o abrambureală
-
de asemenea, nu răspund la copy/paste-uri, lucruri așa-zis
sclipitoare, care au la bază texte în limba engleză. Ştiu că e
foarte cool și la modă să dai citate în engleză, dar vă rog să
vă abțineți.
La
următoarele două întrebări, răspund deja:
1.
“de unde știi tu toate lucrurile astea, cum de îți permiți să
faci pe marele prezicător”, răspunsul e că sunt foarte mulți
care le știu deja, nu e nicio noutate (cred că v-ați mira cât de
mulți le știu).
2.
la întrebarea “poți să demonstrezi că ceea ce spui e adevărat”,
răspunsul este da, cu condiția să urmezi pașii corespunzători.
Am spus încă de acum șapte ani că “să faci” e lucru
complicat. E nevoie de ani mulți de experiență ca să începi să
miști în front, iar unul dintre lucrurile care vă lipsește este
voința pe termen lung și dozarea efortului pentru a atinge scopul
propus.
Cum a funcționat legea reîncarnarii
lui Mahomed? Dacă zici că seamănă mai mult cu evreii cei care
defapt îl luau peste picior, drept pentru care se enerva îngrozitor.
Înțeleg
că vrei să zici că un evreu de pe vremea lui Ioan Botezătorul s-a
transformat în Mahomed după 600 de ani. Cum s-a întâmplat asta?
Turmalină_neagră:
Spun doar că nivelul spiritual al
profetului Mahomed a fost asemănător cu cel al Sfântului Ioan
Botezătorul. Vorbim despre persoane diferite.
Şi atunci care e tâlcul faptului că Mahomed a plagiat Biblia
evreilor? Reîncarnarea
unde intră în ecuațiile astea?
Turmalină_neagră:
Oare musulmanii vor fi de acord cu
acuzația ta de plagiat? Tu știi precis că este așa?
"Nivelul" tău este întru totul o chestiune de experiențe
și efort personal?
Orice
individ are șanse să ajungă în punctul în care te afli tu acum
dacă depune aceeași cantitate de efort?
Sau
depinde și de "genele" karmice?
Turmalină_neagră:
Evoluția spirituală ține de foarte mulți factori, însă ce pot
să spun e că fără muncă nu se poate. De garantat nu garantează
nimeni că vei obține nu-știu-ce, însă dacă muncești într-o
direcție potrivită, sunt șanse mai mari să obții ceva decât
dacă nu faci nimic.
Calea
ți-o alegi singur, dar până într-un anumit punct (până la
primul și, uneori, al doilea satori), n-o să fii sigur că ai
luat-o în direcția potrivită.
De
exemplu, @Tashinorbu ne vorbește aici, chiar dacă nu acesta este
subiectul topicului, despre o cale de evoluție spirituală autentică
și frumoasă, dar poți s-o urmezi? Dacă te atrage, o poți urma și
asta este foarte bine, dar tot va trebui să muncești. Și pe orice
cale vei merge, vei avea de furcă cu karma personală.
Jocul
Realității pune la dispoziție o serie de tehnici prin care poți
evita efectele karmice negative (o parte dintre ele) și te învață
cum să-ți modifici destinul, astfel încât, pe viitor, să eviți
pe cât posibil evenimentele negative și pozitive care pot fi
generate de legea karmica.
Calea mea (dzogchen) este pentru toată lumea spre deosebire de a ta
care spui că poate fi accesată numai de unii.
Turmalină_neagră: a - calea nu este a ta, este o cale veche și nu cred că are un
proprietar. b - nicio cale nu e pentru toată lumea. c - nu văd
rostul afirmației de genul calea mea face și aia și cealaltă, în
timp ce calea ta nu face aia și aia. Ne luptăm cumva în căi și
nu mi-am dat eu seama? Chiar eu sunt ăla care a afirmat că jocul
realității nu e pentru tot poporul. Cred că s-a înțeles destul
de clar din prima. A, și d - nu e calea mea.
Efectele karmice nu pot fi evitate. Odată
ce a existat o intenție urmată de acțiune și satisfacție va
exista în mod necesar un rezultat.
Acel
rezultat se ține de recipient ca umbra de om.
Turmalină_neagră:
Cam sumbră "calea ta". În grupul nostru știu cel puțin
două persoane care au evitat probleme serioase de karmă. Ca idee,
legea karmică se manifestă sub acțiunea unor forțe de un anumit
tip (asta ar fi definiția pentru tineri). Dacă identifici acele
forțe (iar jocul realității se ocupă și cu identificarea acestor
forțe) și vii cu forțe contrare, opuse ca direcție, sens și de o
intensitate corespunzătoare, cam ce crezi că se întâmplă? Eu
aici nu fac teorie, în grupul nostru lucrăm cu tehnici și credem
în fapte.
Când înțelegem astfel lucrurile nu ne mai atașăm de experiențele
noastre, nu mai trăim în ignoranță iar suferința nu mai apare?
Turmalină_neagră:
Hopa, dar ce-ai, Doamne iartă-mă, cu suferința, de ți-ai pus că
scop final s-o faci să nu mai apară? Și metoda e să nu te mai
atașezi de experiențele tale? Păi imediat ce spui că ai
experiențe, deja ești atașat (simpla afirmație “eu am” arată
atașament) . Învățătura buddhistă, a încăput, după moartea
lui Buddha, în mâna proștilor, care au luat-o și-au frecat-o bine
cu c***t, după care au servit-o publicului. Non-atașament, anatman,
ignoranța, suferința nu mai apare. Putem discuta în particular, să
vezi în ce hal și-au bătut aștia joc de învățăturile lui
Buddha, superbe, de altfel. Ştiu, o să-mi spui că învățătura
pe care o urmezi nu e una buddhistă, eu spun doar că bullshit-ul
ăsta cu nu mai trăim în ignoranță și suferința nu mai apare,
are amprenta buddhistă, ai preluat-o din învățătura buddhistă,
sau ai rămas cu niște expresii de pe undeva. Ca idee, calea lui
Buddha oferă oamenilor moarte absolută, ceea ce la vremea aia, era
corect - omul nu avea altă opțiune în afară de moartea totală.
Abia după Hristos putem vorbi despre mântuire, lucru la care mă
voi referi mai încolo. Ţie ți-am mai spus că ceea ce urmezi tu e
o cale autentică, dar pentru omul de acum 5.000 de ani, nu pentru
omul de azi. De atunci și până acum, omul a evoluat foarte mult pe
niște părți, și-a involuat pe alte părți. Deschide ochii, vezi
întâi ce tip de mașină umană deții și după aia poți să
urmezi o cale. Dacia din 1980 pornea doar dacă îi dădeai sprițuri,
acum avem pornire asistată electronic. Lasă pericolele la care te
expui urmând calea mea, tu vezi la ce pericole te expui urmând
calea ta. Grijă mare pe la pedale, să nu cumva să ai sub talpă o
sculă hidramată și să pierzi vremea, căutând schimbătorul de
viteze.
Mulți din cei care practică meditația fără un ghid experimentat
,din cărți și din auzite , de multe ori cad într-o stare
nebuloasă, lipsită de claritate , spațialitate și luciditate , o
stare lipsită de cunoaștere, plină de somnolență în care
diverse experiențe încep să apară. Aici se pot auzi voci,
experimenta diverse viziuni, o stare asemănătoare visului .
Această
situație trebuie neapărat evitată căci cei care se odihnesc aici
nu fac altceva decât să acceseze așa numitul depozit de fărâme
și urme karmice. Cei care se joacă cu aceste lucruri nu ajung
nicăieri pentru că a accesa viziuni de acest tip nu este diferit de
experiența dualistă din timpul zilei.
Turmalină_neagră:
foarte corect până aici, dar...
Foarte mulți experimentează cu viziuni și călătorii înșelătoare
în dimensiuni "astrale" care nu au nici o finalitate sau
nu prezintă nici o șansă de înțelegere sau sporire a
înțelepciunii născute din cunoașterea directă a fundamentului
propriei ființe.
Turmalină_neagră:
aici introduci niște barbiduci, pentru că inclusiv calea ta
recunoaște cele 5 kosha-uri (Annamaya kosha, Pranamaya kosha,
Manomaya kosha, Vijnanamaya kosha și Anandamaya kosha) - roagă-l
frumos pe Madukar să-ți explice ce e cu ele, că omul scrie frumos,
riguros și cu citate în sanskrită, să te lămurești cum e cu
legătura dintre kosha-uri și dimensiunile astea astrale care nu au
nicio finalitate și care nu prezintă nicio șansă de înțelegere.
Oricum îți spun că meditația nu ajută la mare lucru.
Turmalină_neagră:
Definește "mare lucru". Pentru mine, de exemplu, "mare
lucru" înseamnă să fii capabil să sapi o groapă de wc.
Consider că e mare lucru tocmai pentru că în groapa aia de wc se
vor face, când e gata, treburi mari.
Ceea ce este dincolo de acestea este natura minții care este tot
timpul cu noi. Această natură este goală de esența dar lucidă ,
clară, înzestrată cu capacitatea de a cunoaște orice apare în
câmpul ei.
Ea
nu apare numai în timpul somnului așa cum sugerezi, ea este tot
timpul cu noi.
Turmalină_neagră:
N-am sugerat că apare numai în timpul somnului, am sugerat că în
timpul somnului se manifestă - nicăieri n-am spus că ziua nu se
manifestă.
Deci ce altceva poate exista în afara simțurilor decât natura
ființei noastre?
Turmalină_neagră:
Mai există și natura altor ființe. Mama ei de doctrină buddhistă,
cum își mai bagă ea coada prin secole nepotrivite.
Bun,
gata, acuma hai să rămânem pe subiect. Trebuie să și plictisim
lumea, ce naiba, nu putem să vorbim doar despre chestii interesante.
Prezint aici un fragment din ADEU RINPOCHE care explică cum atenția
poate fi depășită.
Metodele
bazate pe atenție și amintire nu fac altceva decât să-l țină
captiv pe cel care meditează în domeniul dual al minții.
“Când
se începe instruirea în meditația specifică căii mahamudra , cel
care meditează este instruit în trei aspecte: nemișcarea-calmul,
apariția , observarea.
Cultivare
primului aspect presupune încetarea implicării minții în
amintiri: el trebuie să renunțe la a rămâne absorbit în gânduri
despre trecut. Aceasta este valabil și pentru viitor: nu trebuie ca
el să construiască idei, planuri despre viitor. Cu privire la
prezent tot ceea ce trebuie să facă este să dea drumul oricăror
preocupări și să rămână în prezent. Trebuie să renunțe la
tot și să se odihnească în prezent. Astfel în tradiția
mahamudra meditația asupra primului aspect (nemișcarea, calmul) se
referă la a renunța a mai acorda atenție gândurilor despre
trecut, prezent și viitor.
Un
începător va remarca că a se odihni total în prezent fără a se
implica în diverse gânduri , nu durează foarte mult. Agățarea de
plăcut și neplăcut, subiect și obiect, se petrece în mod
continuu din cauza forțelor karmice și a energiei mintii. Activarea
acestor mișcări interioare este cunoscută sub numele de apariție.
Când
atenția este calmă și nemișcată, există o cunoaștere a acestui
fapt că ea este astfel. Când meditatorul se gândește la una și
la alta, există o cunoaștere a acestui fapt că el face asta.
În
acest context al nemișcării și aparițiilor această cunoaștere a
acestor situații se cheamă observare.
Pe
măsură ce capacitatea celui care meditează se dezvoltă, vine un
moment când apariția gândurilor nu mai exercită o forță de
atracție așa de mare asupra atenției ea nemaifiind absorbită de
aceste apariții. Astfel devine din ce în ce mai ușor a ne
întoarece în nemișcare sau calm.
Cu
timpul , de fiecare dată când un gând va aparea , în loc să fim
absorbiți de acel gând , vom reuși pur și simplu să rămânem
nemișcați până când forța acelui gând slăbește iar calitatea
de a fi treaz și conștient crește și se întărește.
Granița
care desparte nemișcarea și apariția astfel dispare. Acesta este
punctul în care începem să recunoaștem și să descoperim
IDENTITATEA actului observației, ceea ce de fapt este natura minții
în realitate. Cu alte cuvinte începe meditația vipasana.
Astfel
, să recapitulam.
La
început după ce un gând dispare ceea ce rămâne se numește
nemișcare-calm.
Apoi
un alt gând apare , ceea ce se numește apariția gândurilor.
Meditatorul
observă ce se întâmplă - aceasta este observarea.
Aceste
trei faze conduc meditatorul la momentul în care începe încet
încet a observa spațiul dintre apariții. Această cunoaștere a
acelui spațiu devine din ce în ce mai puternică , dar care devine
astfel numai prin instruire și dedicație”
Turmalină_neagră:
Bravo, acesta este primul pas în jocul realității, noi numim asta
"trezire". Tot ce este mai sus e corect și frumos spus de
cineva care chiar a avut experiența respectivă. Ceea ce nu scrie în
textele astea e ce se întâmplă DUPĂ ce devii treaz. Atunci începe
pasul numărul 2 în jocul realității, respectiv, accesul la lumea
suprasensibilă.
1. Când spui ¨acces la lumea suprasensibil㨠te referi la faptul
că ar trebui să o conștientizez, să-mi dau seama că există și
să interacționez conștient?¨
2.
De ce ar trebui să accesăm lumea suprasensibilă? Dacă nu sunt
conștient de mine, e important/relevant să fiu conștient de lumea
suprasensibilă?
3.
Dai exemple de câteva ¨porți¨, și spui că mai sunt multe
altele: se pot identifica porțile? doar dacă ești ¨treaz¨ le
vezi? sau statistic prin experiența altora? că să faci pașii
trecerii prin poartă ai nevoie neapărat de îndrumare? Se poate
doar prin munca individuală?
4.
cum poate fi o poartă ¨îngrijirea și educarea unui copil de la
naștere până la varsta de 7 ani¨ ?
Ars_amandi:
Salut. Ştiu că întrebările sunt
adresate lui Turmalină_neagră, dar o să răspund eu pînă cînd
apare el, dacă nu te deranjază. Oricum, dacă va fi necesar, el va
completa/corecta.
1-2.
Conștientizarea sinelui, atenția cu dublă direcție, practicarea
unei meditații, muncile corecte etc sunt practici care ajută în
demersul pentru trezire. Așa cum este și firesc, trezirea aduce cu
sine un plus de conștiență, de capabilitate pe anumite direcții
șamd. Dac-ar fi s-o luăm la modul cel mai brut, trezirea este un
salt, o treaptă. Pentru a face saltul, e nevoie de anumite
deprinderi; dar odată făcut, acele deprinderi devin abilități.
Pînă cînd te trezești, tot ceea ce practici e o muncă
istovitoare; după trezire, acele practici devin uneltele tale,
instrumentele tale, care-ți ușurează viața. Așa cum la vîrsta
de 5 ani este o muncă grea tăiatul cu foarfeca, dar la 20 de ani
poate fi o abilitate din care să cîștigi bani, fiind croitor.
Drumul
se poate face din mai multe direcții. Poți să te trezești, mai
întîi, apoi să devii conștient de lumea suprasensibilă sau poți
să încerci să percepi lumea suprasensibilă, asta ducîndu-te,
automat, la trezire.
3.
Dacă-mi permiți un sfat, e mai util să te concentrezi mai mult pe
întrebările care vizează strict nivelul la care te afli acum.
Sigur, aceste porți se simt, se văd, dar pentru a putea face asta,
trebuie să fii mai întîi familiar cu ceea ce înseamnă lume
suprasensibilă. Gîndește-te la asta în felul următor : dacă
ești familiar cu mirosul legumelor fierte, trecînd pe lîngă oale
în care fierb diverse legume, vei recunoaște în care este ceapă
și-n care nu. Dacă nu ai mirosit în viața ta nicio legumă, e
dificil. Totul se face gradual. Cum se zice-n pedagogie, acumulări
cantitative și-apoi salturi calitative !
3.1.
Orice se poate prin muncă individuală, acolo unde există voință,
noroc și binecuvîntare. Totuși se poate că în hățișurile
vieții să nu reușești să urmezi o cale, în mod constant și
aceasta să fie și cea bună și să ai și succes. Se poate să
eșuezi fiind îndrumat, de asemenea. Totuși, că-n orice situație,
o îndrumare este folositoare și ușurează mult.
4.
Unele lucruri nu ți le explici pînă cînd nu le trăiești tu
însuți. Foarte mulți trăiesc chestii spectaculoase dar nu observă
asta, din cauză că educația le mută atenția asupra altor aspecte
ale întîmplărilor lor. E de ajuns să te uiți la un clip cu un
truc de cărți explicat, că să-ți dai seama cît de mult ne
păcălește atenția dobîndită natural (atenția de toate zilele).
Uneori cele mai banale momente au în sine esență revelatoare. Nu
cred că experiența de a vedea cum din tine ia naștere o viață și
cum se formează aceasta îți sună mai banal decît banalul, asă-i
?
Deci dacă după ce v-ați trezit ajutându-vă reciproc, v-ați fi
decis să vă vedeți fiecare de calea sa și fiecare să scrie un
jurnal fără că nimeni altcineva să vadă ce s-a scris, la toți
ar fi apărut treaba aia cu reîncarnarea romanilor?
Opo:
Dacă mai stai în zonă o să vezi și adevărul despre adam și
eva, cine a fost de fapt șarpele și care e locația reală a
grădinii.
Lăsând
la o parte gluma de până acum @turmalină nu și-a răcit gura de
pomană. Constructiv lucrurile stau cam așa:
-
știi pe unde te aflii cu viața ta și ești mulțumit. Super, nu ai
nevoie de chestiile astea. Găsești biserici, secte, asociații
caritative care au nevoie de oameni ca tine și care vând un loc în
rai.
-
nu ești mulțumit de ce se întâmplă dar nu știi ce să faci.
Citești una alta, dai și peste joculrealității. Ţi se
potrivește bine, nu ți se potrivește spor la căutat mai departe
sunt x-pe căi, și mii de cărți despre spiritualitate care te
așteaptă out there.
-
ai citit și ai găsit ceva practic în ce zice om_de_jad. Fuc4ing
great, pune mâna și practică până apar rezultate.
-
vrei să iei contact cu ceilalți jucători . Perfect, avem un forum.
Poți citi pe unde s-au poticnit ceilalți, poți pune întrebări și
asta fără troli.
Lucrurile
probate în timp la care se referă Amandi ( și aici vorbesc în
numele meu ) au fost niște experiențe; care inițial au fost doar
cuvinte dar care în urma practicii au devenit niște chestii pe care
pot pune degetul.
Un
exemplu pe care l-am văzut reluat în diverse locuri este cel cu
iubirea. Când ești puștan auzi de iubire, citești proza și
poeziile din matricula școlară unde se tot face referire la iubire,
vezi filme și cu toate că înțelegi sensul cuvântului, până
când ai experiența de a ține un iubit/iubita/copil în brațe
cuvântul ăla este sec și gol și cel mult îl umplii cu ceva ce
îți imaginezi tu că ar fi iubirea. Ei după ce ai experimentat
sentimentul îl vei putea identifica și rezona mai bine atunci când
citești o poveste/poezie în care se face referire la iubire. În
același fel în care tu cel care vibrezi de iubire nu poți să
transferi ceea ce simți unui om de știință, posesor de charturi
statistice în care iubirea este asemănuită consumului unei tablete
de ciocolată, în același fel cei ce scriu aici nu ar putea să îți
dăruiască/tranfere adevărurile pe care au ajuns să le trăiască.
Mi
se pare corect să fie așa. Nici tu dacă poți să rezolvi o
problemă de matematică nu ai putea să îmi transferi acel declic
al inteligenței prin care și eu să pot rezolva probleme. Trebuie
ca și eu așa cum ai făcut și tu să trec prin perioade de
frustrări și reluând de n'șpe ori probleme mai simple și exemple
să îmi dezvolt acel ceva în mine capabil de a înțelege problema
și a știi cum și ce să fac pentru a o rezolva.
O chestie pe care n-am priceput-o este procesul prin care s-a decis
ca o propoziție de genul "sunt mulți homosexuali în ziua de
azi fiindcă există un aflux al celor care au trăit în perioada de
glorie a Imperiului Roman" (citez din memorie) este un adevăr
și nu o interpretare personală.
Altfel
spus, mă interesează cum s-a ajuns la convingerea că ceva este
adevărat, nu care este acel "adevăr" în particular.
Turmalină_neagră:
Îți răspund la întrebare cu aceeași seriozitate cu care mă vei
convinge că te interesează răspunsul la ea.