Ce înseamnă evoluție spirituală - pentru început
V-am făcut diferența între esență și spiritualitate. Evoluția spirituală, așa cum este văzută ea de Jocul Realității, este direct proporțională cu evoluția esenței. Cu cât esența este mai dezvoltată, cu atât ființa respectivă este mai dezvoltată.
Sigur că, dacă observăm faptul că, în general, oamenii nu cunosc acea esență sau trăiesc aproape toată viața fără să aibă contact cu esența, atunci ne dăm seama că ei vor fi slab dezvoltați din punct de vedere spiritual. Atunci când esența se dezvoltă, spiritualitatea o urmează.
Esența nu e simțită deloc sau e simțită de câteva ori în viață, să zicem – când te căsătorești sau când auzi vestea că vei avea un copil sau când ai un șoc – că a murit un părinte, sau că a murit cineva. Astea sunt momentele în care oamenii, de regulă, iau contact cu esența. Dar, dacă, în rest nu au avut deloc legătură cu esența, viața lor o să fie superficială. Doar personalitatea o să dicteze. Și știm cam care sunt efectele ei.
Munca la esență este grea, este dificilă, și, în timp, v-ați convins că e așa. Cred că și din conferința despre Maya s-a văzut că este dificil să lucrezi asupra esenței – în primul rând s-o identifici și în al doilea rând să știi cum poți ajunge la esență și cum poți lucra asupra ei.
Despre relația maestru discipol
Ce este un maestru, ce este un discipol și cum trebuie privită relația asta maestru-discipol – corect și nu cum este privită, în general, chiar și de oamenii care au totuși legătură cu o viață spirituală. Nu mă refer la omenii obișnuiți, care nu au nicio legătură cu asta și nu înțeleg aproape nimic.
În primul și-n primul rând, o greșeală este aceea că mulți discipoli consideră că ei își aleg maestrul. Este greșit. Întotdeauna maestrul își alege discipolul și nu îl va accepta decât dacă este pregătit să lucreze cu el. Ideea cum că „fac un pelerinaj astfel încât să găsesc un maestru pe gustul meu” – e o prostie, pentru că gustul tău nu prea există.
V-am vorbit ieri despre păreri. Maestrul unui bețiv, va fi tot un bețiv, maestrul unui nebun, va fi tot un nebun; maestrul unui om care visează – va fi cineva care-i hrănește visele. Or oamenii, în general, tocmai asta caută. Atunci când spun „caut un ghid”, ei, de fapt, nu caută un maestru, ci pe cineva care să le hrănească propriile iluzii.
Și atunci când întâlnesc un om care nu le hrănește iluziile, și care s-ar putea să fie chiar un maestru, o să o ia la fugă și o să spună că „Omul ăsta nu e potrivit, că uite ce mi-a zis și ce mi-a făcut și eu nu sunt așa cum a zis. Eu sunt altfel. Eu nu greșesc, știu foarte bine ce fac. El e de vină, trebuie să merg în altă parte pentru că el nu e potrivit”.
Și, la un moment dat, tot căutând, îl găsește pe ăla „potrivit” – între ghilimele. Și-atunci, se miră de ce nu evoluează.
Păi, e normal să nu evoluezi, de vreme ce ți-ai ales pe cineva nepotrivit. Un om fals o să-și caute un maestru fals. Pentru că, altfel, dacă maestrul e real, o să-l pună în fața adevărului; și, pe lângă faptul că se va șoca de ce o să vadă, o să se pună și împotrivă. O să spună că „Uite ce zice, spune că sunt așa – nu sunt așa, i se pare”.
Și, de foarte multe ori, apare expresia asta haioasă în care discipolul, posibilul discipol, spune : „Nu este adevărat, te înșeli”. Nu știu dacă vă dați seama cum sună chestia asta din perspectiva ghidului. Pentru că el este cel care se înșală în momentul în care îți spune ție că te înșeli. Tu încerci să-i arăți că roșul este roșu și nu este verde. Și tu știi că roșul este roșu.
Nu pot să vă spun acum în ce fel trebuie căutat un maestru, dar pot să spun ce este acela un discipol.
Un discipol este un om curajos, ar trebui să fie, o ființă care a încercat, pe parcursul vieții tot felul de lucruri, are o oarecare experiență cu el însuși în rezolvarea problemelor personale, și are un istoric al reușitelor și al eșecurilor. Un istoric propriu. El nu este cineva care se trezește brusc. Sunt și cazuri din astea, în care oameni care nu au legătură cu religia sau cu altceva intră în contact cu o persoană sau cu un anumit text și au, dintr-odată, senzația că asta le-a lipsit întotdeauna – dar astea sunt cazuri rare.
Un discipol este, în general, un om care caută să se perfecționeze, care este conștient de faptul că viața trăită la întâmplare nu folosește la nimic și că duce într-o direcție nepotrivită. Și caută un sprijin real. Asta înseamnă, printre altele, că e conștient de faptul că singur nu poate să facă față, nu are datele necesare și este profund conștient de imposibilitatea de a face singur, cu mâna lui, ceea ce trebuie. Asta o să-i dea o anumită încredere.
Dacă între maestru și discipol nu există încredere sau dacă discipolul suspectează maestrul cum că s-ar putea să nu fie potrivit pentru el, s-ar putea să nu-i dea sfatul sau metoda care trebuie, s-ar putea să nu fie iluminat, s-ar putea să nu știe și de fapt să se prefacă, să fie un impostor, sau lucruri de genul ăsta...cu astfel de idei, nu poate exista o relație maestru-discipol. Nu se poate pentru că va exista suspiciunea. În momentul în care i se va da o tehnică sau i se va cere să facă un lucru, discipolul automat se va întreba dacă nu-i bine, dacă nu-i potrivit, ce legătură are asta cu problema sa... – fiindcă de foarte multe ori un maestru îți dă un sfat la care tu nu te gândeai. Poți să ai impresia că nu despre astea vorbeai. Tu îi spui ceva și el, la un moment dat, îți răspunde altceva. Și te întrebi de ce-ți răspunde asta, când tu ai întrebat altceva. Îți răspunde altceva (sigur, poți să-ți închipui că e prost sau că n-a priceput ce-ai spus) pentru că el are în vedere totdeauna dezvoltarea ta; el este atent la tine, te cunoaște și, când tu pui o întrebare, el vede nu doar întrebarea pe care ai pus-o ci și motivele pentru care ai pus întrebarea respectivă, ansamblul de factori care te-a făcut să pui întrebarea aia, dezvoltarea personală a ta, din momentul ăla, și îți dă un răspuns – nu ca să îți satisfacă ție dorința de-a primi un răspuns – el va alege întotdeauna răspunsul care pe tine te ajută cel mai mult în momentul ăla.
Să vă dau un mic exemplu, să spunem că noaptea mergi pe stradă împreună cu un maestru. La un moment dat vezi un șarpe. Acel șarpe este în realitate doar o frânghie.
Tu nu o vezi ca pe o sfoară, tu strigi : „Șarpele, șarpele! Dă-mi bățul să-l lovesc!”. Maestrul vede că e vorba despre o sfoară și nu despre un șarpe și, normal, n-o să-ți dea bățul. S-ar putea să facă cu totul altceva. Să spună : „Pune mâna pe el!” Sau, nu știu, să spună altceva care, pentru tine, care-l vezi ca fiind șarpe, să pară ceva nebunesc.
Tu neștiind că aia e de fapt o sfoară, te vei comporta foarte ciudat. Dacă vezi că ia șarpele și începe să-l înnoade, o să ți se pară ceva foarte ciudat, o să spui că omul ăla e nebun: ia șarpele și-l face noduri. Dar el de fapt știe că acolo e o sfoară.
Scopul maestrului nu este să-ți dea bățul să lovești șarpele, ci să-ți arate că ăla nu este un șarpe, ci o sfoară.
Și atunci când puneți niște întrebări și vi se răspunde altceva, sunteți dezamăgiți și credeți că vi s-a răspuns altceva decât ați întrebat și vi se pare că omul ăla deviază. Luați și gândiți-vă foarte atent la ce vi s-a răspuns, că s-ar putea ca răspunsul să nu fie la întrebare, ci la ceea ce a generat întrebarea.
Ăsta este modul corect de a lucra, pentru că oamenii nu pun întrebări de dragul de a pune întrebări. Ei pun întrebări pentru că ceva îi frământă. Iar răspunsul vine către frământări, nu către întrebare. Pentru că e posibil ca răspunsul la întrebare să nu-ți rezolve problema.
Pe maestru îl interesează să îți rezolve problemele, nu să-ți răspundă la întrebări. Asta este diferența dintre un maestru și un învățat. Învățatul o să-ți răspundă întotdeauna la întrebare, pentru că el aude întrebarea și vrea să-ți dea un răspuns corect la întrebare. Maestrul nu este interesat de răspunsurile la întrebări, este interesat de motivele pentru care ai pus întrebările și să-ți dea un răspuns la ele.
Aș vrea să fac aici o mică precizare, și anume că o ființă iluminată nu este tot una cu un maestru. O ființă iluminată, trează, este capabilă să ia decizii, corecte, în proporție de 99%, pentru propria persoană.
Un om iluminat știe foarte bine ce are el de făcut. Nu are neapărată nevoie de maestru. Practic, un maestru, pentru un om iluminat, s-ar putea să fie de ajutor sau s-ar putea să încurce, depinde de persoana respectivă, s-ar putea, de asemenea, să nu aibă nicio influență.
Pentru ca un discipol să devină un maestru este nevoie de mai multe lucruri. În primul rând trebuie ținut cont de faptul că un maestru nu devine maestru ca la școală, pregătindu-se la școala de maeștri sau încercând să dobândească niște lucruri. Un maestru este ales. Ceva din tine îți spune că ești potrivit să faci lucrul respectiv.
Este ca în situația în care Moise s-a plâns către Dumnezeu că nu poate să vorbească și că este gângav iar Dumnezeu i-a spus „Lasă, du-te și vezi de treaba ta, că știu eu ce cuvinte pun în gura ta”.
Pentru că, în momentul în care maestrul vorbește cu o ființă, el nu mai există. Mi-e foarte greu să vă explic treaba asta, dar în momentul în care cineva întreabă un lucru sau el, maestrul, spune ceva legat de spiritualitate, el nu mai există, se anihilează. Ceva anume vorbește prin el.
Deci, relația maestru-discipol, care sună destul de ciudat la noi în românește, prefer noțiunea de „ghid spiritual”, este acea relație de încredere, în primul rând, firească, în care un om constată că alt om îl poate ajuta, pentru că are mai multă experiență, cunoaște unele lucruri pe care el nu le cunoaște și cumva se convinge de bunele intenții ale celui care vrea să îl ajute și este conștient de propriile lui posibilități de-a face ceva, este conștient că are nevoie de ajutor și că doar dacă se află în starea asta poate să facă ceva.
Sunt, de exemplu, așa ziși discipoli care vin să testeze maestrul : „Ia să vedem, știe să...” - cum a fost situația cu S., dacă vă amintiți, când a intrat prima dată pe forum la noi, el nu a intrat direct să spună : „Vreau să învăț, vreau să...”. A intrat, chipurile, să mă testeze pe mine.
Și... cum m-a testat – m-a luat mai întâi frumușel, cu lugu-lugu, că... „Am auzit eu că ești un om capabil, care cunoaște tot felul de lucruri” ...și după aia a zis „Bun, acum că te-am lăudat (nu spunea direct, dar dacă citiți textul o să vedeți exact), vreau să-mi răspunzi la următoarele întrebări”, ca să mă testeze – în capul lui.
Și mi-a pus niște întrebări care erau foarte simple. În momentul în care i-am răspuns cu totul altceva decât se aștepta, s-a enervat foarte tare și din momentul ăla n-a mai existat nicio cale de comunicare cu el. M-a făcut nebun, ciudat... pentru că el mi-a pus niște întrebări și, dacă citiți pasajul ăla, o să vedeți că, într-adevăr, spune : „Cum, că eu te-am întrebat ceva... și erau întrebări simple și nu te duce capul să răspunzi la ele... de ce nu mi-ai dat răspunsul?”.
Dar eu știam că, dacă i-aș fi dat răspunsul la întrebările alea, mai venea cu încă o sută de întrebări și după aia cu o mie de întrebări, ca să se convingă el că știu să răspund la ele. Și dacă s-ar fi întâmplat ca o singură întrebare să nu coincidă cu răspunsul pe care el îl avea în cap – și unele răspunsuri pe care le are el în cap sunt greșite – ar fi pus aceeași etichetă : „Nu ești un maestru adevărat! Pentru că la întrebarea 369 mi-ai răspuns altfel decât cred eu că este corect”.
Eu i-am răspuns din prima altceva; l-am atacat puțin; și din momentul ăla s-a stricat jucăria.