Jocul Realității

În teorie, Jocul Realității înseamnă să „vezi” ceea ce există. Regulile sunt foarte simple, tot ce trebuie să faci este să nu lași memoria și imaginația să se suprapună peste realitate.

Jocul Realității nu este pentru lași. Sunt doar câteva persoane în viață care îl practică așa cum trebuie; Jocul Realității poate fi jucat greșit, fentându-se, astfel, regulile. Înainte de a începe jocul, este necesar un test de evaluare pe care va trebui să vi-l faceți, astfel încât să înțelegeți nivelul la care vă aflați și care vă sunt posibilitățile ca jucător.

Iată metoda prin care vă puteți evalua: luați un ceas și încercați, timp de un minut, să urmăriți acul acestuia, fără ca imaginația și memoria să se suprapună peste privirea voastră proaspătă. Dacă deviați de la acțiunea pe care v-ați propus-o, reactualizați-vă atenția, repetând procesul privirii acului.

Cineva spunea odată că dacă vrem să studiem psihologia omului, ar fi mai cinstit să studiem mai întâi psihologia minciunii, pentru că ea ar fi singura care ar putea ajuta omul, în situația în care se găsește. Ne-am creat un mecanism eficient prin care ne mințim zi de zi. Atât de bine înrădăcinat este acest mecanism al minciunii, încât unii dintre noi chiar nu reușesc să-l observe.

Mecanismul este vechi și bine pus la punct. Totul începe prin minciunile pe care chiar societatea ni le oferă pe post de adevăruri. Ne mint oamenii din jurul nostru, ne mint părinții, rudele, toți ne mint, așa că învățăm, cu timpul, să ne mințim eficient chiar noi înșine. Minciuni sunt multe și de toate felurile, însă una dintre minciunile generale este că omul deține un suflet.

Majoritatea oamenilor susțin că au suflet, dar nimeni nu este sigur de asta. Toți merg pe presupuneri. Se vorbește despre suflete pereche, despre nemurirea sufletului, se spun tot felul de lucruri, unii chiar au încercat să afle care este masa sufletului. Sunt oameni care speră ca sufletul să existe în continuare după moarte, oameni care speră ca sufletul să ajungă în alt trup (să se reîncarneze) pentru a putea juca din nou table cu vecinii...

Cert e că noi nu știm nimic despre suflet. Sunt cărți „sacre” care vorbesc despre el, putem să le citim și să ne prefacem că am înțeles, le putem vorbi altora despre sufletul nemuritor așa cum repetă preoții, mecanic, ceea ce au învățat la școală, dar vom rămâne la fel cum eram înainte, poate chiar mai idioți, pentru că acum vom avea impresia că știm multe despre suflet.

Sunt scripturi care împart sufletul în bucățele de dragul „studiului”, de exemplu. Observația mea – și a altor jucători ai Jocului Realității – este că omul nu are un suflet, dar poate obține unul. Omul este programat de natură astfel încât să funcționeze la un nivel standard, este centrat de aceasta, alimentat cu carburant cât să funcționeze, apoi este lăsat liber. El va începe să acumuleze informații, adună un bagaj de cunoștințe folositoare în societate și cam atât.

Omul educat, va presupune apoi, pe baza afirmațiilor făcute de alții, că deține un suflet care, în mod sigur este „ceva nemuritor care ajunge în rai”.

Să vedem acum trei lucruri pe care le spune Jocul Realității despre suflet:

-omul nu are un suflet, dar poate obține unul;

-sufletul se obține numai prin efort corect (ce este acela un efort corect, vă voi spune pe parcurs, în măsura în care există interes pentru așa ceva);

-sufletul este totdeauna primit și nu creat de persoana care practică efortul corect;

Vă aștept cu întrebări, pentru că sunt sigur că este nevoie de lămuriri. Pe toți cei care „cred” că dețin un suflet pentru că așa au citit în cărți, îi rog să închidă frumușel ochii și să verifice dacă au cu adevărat așa ceva. Dacă încă au, bravo lor, pot merge liniștiți să sfințească terenuri de fotbal alături de alți oameni „cu suflet”!