Cu puțină atenție, orice eveniment minor din viața noastră poate deveni un prilej pentru a ne trezi, dar, din cauza faptului că nu am fost învățați să fim atenți la aceste mici evenimente, le ratăm constant și începem să ne închipuim că iluminarea este ceva foarte greu de atins, că trebuie să suferim mult pentru a ne ilumina, sau că trebuie măcar să folosim timpul pe care îl avem pentru a învăța mai mult, pentru a înțelege mai mult, astfel încât iluminarea să se poată produce într-un final.
Adevărul este că iluminarea nu are legătură cu nimic din toate astea, ea este starea naturală în care toți ne-am născut. Aici nu este vorba despre a fi convinși de afirmațiile mele, eu vă fac o invitație: vă îndemn să verificați dacă aveți sau nu nevoie de timp pentru a fi aproape de voi înșivă. O puteți face chiar în clipa asta, nu mâine, nu peste zece ani de shirshasana sau de meditații în munți. Chiar acum puteți arunca tot gunoiul care înseamnă amintiri, planuri, vise și veți fi transportați brusc în prezent. Iar gustul prezentului este unic și nu se poate compara cu nimic altcevadin ceea ce ați cunoscut până acum.
Daca priviți lucrurile așa, dacă înțelegeți că iluminarea nu necesită timp pentru a vă pregăti, atunci orice lucru minor care vi se întâmplă poate deveni o cale către voi înșivă. Un eveniment minor poate declanșa în voiniște schimbări atât de radicale încât privind înapoi efectiv nu vă veți mai recunoaște. Iar aceste schimbări, culmea, nu ar fi fost posibile dacă v-ați fi izolat în munți, dacă ați fi meditat opt ore pe zi sau dacă ați fi ținut post negru o perioadă lungă, pentru că problema este una de înțelegere, nu de atitudine sau de comportament. Poți să faci o grămadă de lucruri care să-i îndemne pe alții să creadă că ești un om religios, dar dacă în interior cari lumea cu tine, gesturile tale vor fi lipsite de valoare.
S-a întâmplat de multe ori ca oameni complet nepregătiți să se ilumineze brusc în situații de-a dreptul banale. Cineva mergea noaptea pe o stradă fără nici un pic de lumină, iar formele din jurul său îl speriau îngrozitor. Copacii, norii negri, întreaga natură parcă era umplută cu monștri care stăteau la pândă, când, dintr-odată, apare luna și omul constată cum toți cei pe care îi credea monștri sunt de fapt copaci. Și dintr-odată, în mintea respectivului schimbarea se petrece pe neașteptate. Toate acele nebunii și halucinații, toți acei monștri erau numai în imaginația lui. După care omul ajunge acasă și nimeni nu-l mai recunoaște, pentru că dintr-odată pare a fi altcineva. Păstrează, încă, aceleași amintiri, dar conștiința lui s-a schimbat. Felul în care vorbește, felul în care acționează, toate sunt acum complet schimbate.
S-a mai întâmplat altfel, chiar în mulțime, în mijlocul unei discuții importante, când –teoretic –lumea aștepta un răspuns academic din partea acelui om, schimbarea s-a petrecut brusc și omul n-
a mai putut să lege două vorbe. Toți cei din jur au crezut că a pățit ceva rău, sau poate că a înnebunit, însă el știa foarte bine că nu asta i se întâmplase.
Un om a fost atacat de hoți și fiind speriat de moarte de ceea ce i s-ar fi putut întâmpla, s-a nimerit să se ilumineze chiar în acea clipă. Hoții au rămas pur și simplu șocați văzând cum omul respectiv le dă tot ce are și le mai și mulțumește pe deasupra pentru că îl jefuiesc. Și nu numai că omul respectiv s-a iluminat, dar după acest incident hoții n-au mai putut să doarmă noaptea neputându-și explica fenomenul. În final, chiar și hoții au devenit oameni religioși.
Se spune că în perioada în care trăia Buddha, într-o pădure, un hoț pândea oamenii și îi ucidea. Hoțul își propusese să ucidă o sută de oameni. Ucisese deja nouăzeci și nouă de oameni și nici un sătean nu mai avea curaj să treacă prin pădure de frică să nu devină al o sutălea.
Buddha tocmai trecea pe acolo și când s-a apropiat de pădure, sătenii l-au avertizat. I-au spus: vezi că în pădurea asta există un hoț care și-a propus să ucidă o sută de oameni. Până acum a ucis deja nouăzeci și nouă, iar tu ai putea fi al o sutălea, așa că nu te duce acolo. Buddha nu a spus nimic și a intrat în pădure.
Hoțul stătea la pândă, așteptând într-un copac. Auzind zgomotele de pași, era pregătit să sară pe cel care ar fi trecut pe acolo, însă când l-a văzut pe Buddha a rămas uimit: Buddha pășea foarte liniștit, ca și când nici nu ar fi bănuit ce urma să i se întâmple. Asta l-a intrigat foarte tare pe hoț, așa ceva nu putea fi tolerat. N-a mai suportat și a sărit din copac drept în fața lui Buddha și i-a spus:
-Nu știi că în pădurea asta există un hoț temut care și-a propus să ucidă o sută de oameni?
-Ba da, a răspuns Buddha, am auzitcă a ucis deja nouăzeci și nouă de oameni și îl așteaptă pe al o sutălea
-Și nu te temi să nu fii tu al o sutălea ? a întrebat hotul.
Atunci Buddha i-a răspuns:
-Ceea ce acest tu poți ucide a fost deja ucis chiar de către mine acum foarte mult timp, iar asta dovedește că eu sunt un ucigaș mult mai iscusit decât tine. Dar dacă tu crezi că în corpul ăsta găsești un om, eu sunt gata să-ți întregesc colecția. Scoate sabia și ucide-mă dacă poți! Dar hotărăște-te repede, pentru că dacă n-ai să mă ucizi în timp util, eu n-am să te cruț pe tine, din moment ce nici măcar mie nu mi-am dat o șansă!
Se spune că hoțul nici măcar n-a avut curaj să ridice sabia. Privindu-l în ochi pe Buddha a înțeles mesajul și din acel moment i-a devenit discipol.
Desigur, acestea sunt povești, însă ele arată faptul că nu e nevoie de timp pentru a te trezi, ci doar de o ocazie prielnică. O situație care să te aducă în prezent, așa cum s-a întâmplat cu acel hoț.
Tehnica de astăzi poate da naștere unei situații prin care tu poți fi adus în prezent. Nu este deloc spectaculoasă, nu te poți mândri cu ea, ca tehnică. Și chiar dacă sunt mulți care au auzit de ea, sunt foarte puțini cei care i-au dat importanța cuvenită și asta chiar din cauza faptului că e la îndemâna oricui și fiindcă nu are în ea nimic extraordinar.
Pentru această tehnică ai nevoie de muzică. În trecut, ea era practicată în pădure, în apropierea unei cascade sau în orice loc unde existau sunete liniștitoare din belșug. Tu poți folosi foarte bine o muzică relaxantă, o muzică de meditație sau ceva asemănător.
Caută să nu practici această tehnică mai mult de o oră. Și spun asta pentru că există posibilitatea să vrei să o practici mai mult de o oră, fiindcă dacă tehnica ți se potrivește, îți poate da o stare de bucurie și de pace interioară atât de profundă, încât aproape că n-ai mai vrea să mai revii la viața normală. Și cum noi suntem atât de lipsiți de bucurie și de pace interioară, există riscul de a o folosi ca pe un drog. Tehnica trebuie tratată cu respect și practicată cu înțelepciune.
Pornește muzica și întinde-te pe un pat, cu capul la nord sau la est, cu picioarele ușor depărtate, cu mâinile pe lângă corp, orientate cu palmele în sus. Dacă știi că ai probleme cu circulația sanguină sau dacă spui despre tine de obicei că „ești friguros”, acoperă-te cu o pătură pentru că în timpul acestei tehnici ritmul bătăilor inimii scade, iar corpul se răcește.
Pentru început, vei relaxa corpul pe segmente, de jos în sus, de la picioare către cap, începând cu partea stângă a corpului, apoi cu partea dreaptă a acestuia. Nu te grăbi și nu te întreba prea tare cum vei reuși să-ți relaxezi corpul. Îți spun că este foarte simplu, doar trebuie să vrei să-l relaxezi și vei vedea cum prin minune corpul tău începe să te asculte.
Relaxează talpa piciorului stâng, apoi gamba, apoi coapsa piciorului stâng. Apoi caută să simți diferența dintre piciorul stâng și cel drept și ai să vezi în ce constă aceasta. Piciorul stâng va fi relaxat, se va încălzi ușor și îl vei simți puțin amorțit. Concomitent, vei vedea cum imaginea mentală pe care ți-ai format-o despre conturul piciorului se va estompa și îți vei percepe propriul picior ca și când ar fi, parca, al altcuiva. Treci apoi la piciorul drept, apoi la mâna stângă, mâna dreaptă, mușchii fesieri, mușchii abdominali, mușchii pieptului, mușchii spatelui relaxându-i de jos în sus, mușchii gâtului, musculatura facială, limba, ochii și pielea capului. Până aici totul este ușor și simplu, este o tehnică de relaxare clasică, folosită ocazional de psihologi. Important e să reții că relaxarea se face de jos în sus, începând cu partea stângă și apoi cu cea dreaptă și că atunci când vrei să relaxezi o zonă a corpului să faci tot posibilul să-ți deplasezi câmpul conștiinței în zona respectivă. Caută, mai degrabă să „te duci” în zona pe care vrei s-o relaxezi, decât să te gândești la ea sau să-ți spui „relaxez acum piciorul stâng”.
După ce corpul este relaxat, urmează tehnica. Descoperă în acea stare de relaxare muzica din fundal. Ascult-o câteva clipe, apoi mută-ți conștiința în piciorul stâng și caută să „asculți” muzica de fundal cu piciorul. Urmează apoi indicațiile date în cazul relaxării, urmărind să „asculți” muzica cu fiecare parte a corpului. La final, caută să asculți muzica cu tot corpul și să lași sunetele să treacă prin tine. Rămâi în această stare o perioadă, bucurându-te de ceea ce simți. Caută să te menții treaz, fiindcă mintea își dorește să viseze în acea stare. Rămâi în prezent și „simte” muzica.
Revenirea se face pe segmente, în aceeași ordine, dar timpul alocat pentru revenire va fi mult mai scurt comparativ cu timpul pe care îl petreci pentru a obține relaxarea. În principiu, în cca 2 –3 minute trebuie să revii din relaxare prin mișcarea membrelor, încordarea corpului și aducerea conștiinței la starea obișnuită.
*Nota editorului : puteți găsi muzică adecvată acestei tehnici în secțiunea «materiale utile» a forumului nostru.